Inspectoratul Teritorial de Munca GORJ

Obtinerea dovezii pentru îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate de către sindicate, conform Legii nr.367/2022 privind dialogul social.

Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condiţiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța competentă în a cărei rază teritorială îşi au sediul, prin depunerea la instanţă a documentaţiei prevăzute la art. 55 din Legea nr.367/2022.
Hotărârea se motivează şi se comunică în 5 zile de la pronunţare.
Hotărârea judecătorească poate fi atacată numai cu apel.

Dovada îndeplinirii condiţiilor de reprezentativitate se face astfel:

La  nivel de unitate:

  • copie a hotărârii judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice de către organizaţia sindicală şi a ultimei hotărâri judecătoreşti de modificare a statutului şi/sau componenţei organului executiv de conducere;
  • declaraţie pe propria răspundere semnată de reprezentantul legal al organizaţiei sindicale privind numărul total de membri de sindicat;
  • adeverinţă eliberată de angajator sau certificat eliberat de Inspecţia Muncii, privind numărul de angajaţi/lucrători din unitate, pe baza informaţiilor extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor depuse de angajatori. Eliberarea certificatului în acest scop se face gratuit;
  • dovada depunerii la Inspectoratul Teritorial de Muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

Anterior depunerii dosarului pentru obţinerea reprezentativităţii la judecătorie, sindicatele vor depune, în format electronic, o copie a dosarului la inspectoratul teritorial de muncă, care o va înregistra şi va emite dovadă în acest sens.

Sindicatele reprezentative sunt obligate ca, în termen de 5 de zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti de constatare a reprezentativităţii, să transmită o copie a acesteia atât la inspectoratul teritorial de muncă, în format electronic, care o va publica, în termen de 3 zile lucrătoare, pe site-ul instituţiei, cât şi angajatorului.

Sentințe civile reprezentativitate sindicate:

Legea nr.367/2022

 

LISTA SINDICATELOR REPREZENTATIVE LA NIVEL DE UNITATE ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 56, ALINEAT (7) DIN LEGIEA NUMĂRUL 367 /19 .12. 2022 - PRIVIND DIALOGULUI SOCIAL:

NUMĂR CURENT

DENUMIRE SINDICAT

UNITATE

SENTINȚĂ CIVILĂ

1

SINDICATUL NAȚIONAL CARTEA FUNCIARĂ

OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ GORJ

20/21.02.2023

2

SINDICATUL LIBER EDILITARA

EDILITARA PUBLIC SA

647/10.02.2023

3

SINDICATUL SANITAS TARGU JIU

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA TG JIU

1936/11.04.2023

4

SINDICATUL SĂNĂTATEA GORJ

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE TUDOR VLADIMIRESCU

512/07.02.2023

5

SINDICATUL SANITAS Tg-Cărbunești

SPITALUL DE URGENTA TG CARBUNESTI

46/29.11.2023

6

Federatia Nationala a Sindicatelor din Electricitate – UNIVERS

Complexul Energetic Oltenia

6843/21.11.2023

7

Federatia Nationala Mine Energie

Complexul Energetic Oltenia

260/17.01.2024

8

SINDICATUL NATIONAL AL SALARIATILOR DIN INSTITUTIILE MINISTERULUI MUNCII la nivel de unitate

Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Socilala Gorj

1384/12.03.2024

9

Sindicatul APIA Gorj

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

2799/16.042024

10

SINDICATUL LIBER AL SALARIATILOR MEDSERV MIN

MEDSERV MIN S.A.

4863/26.06.2024

11

Sindicatul Liber Dreptatea din Directia Publica Motru

Directia Publica Motru S.A.

1133/03.07.2024

12 Sindicatul National al Salariatilor din Institutiile Ministerului MUNCII Casa Judeteana de Pensii GORJ 1879/28.03.2024
13 Sindicatul National Sport si Tineret Club Sportiv Pandurii Targu Jiu

9236/13.08.2024

14 Sindicatul Liber din Transloc SA Targu Jiu Transloc SA 1359/29.02.2024

 

 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord